Adună amintiri!

De Oana Vaideanu, asociat

De când nu mai e administrator la firma de încălțăminte, mergem mai des cu metroul. Ba chiar m-a dus și cu bicicleta. Îmi place să experimentez lucruri noi, oare ce urmează?

Înainte mergeam de acasă în mașină, din mașină la birou. La birou acolo îmi plăcea mult, stăteam lângă geam și vedeam norii. Am văzut norii chiar și de sus, când m-a dus cu avionul într-una din călătoriiile ei de afaceri.

Atunci a stat lângă domnul acela arătos și au povestit tot drumul. El îi spunea despre proiectele pe care le are în Asia pentru care călătorește foarte mult. Îi plăcea acest lucru, însă era trist  că nu are pe nimeni la care să se întoarcă acasă. Aaaa… mi-am adus aminte, au fost colegi de clasă. Ce fericită era Oanaa că s-au întâlnit. Și-au adus aminte că ea a fost prima lui dragoste, când aveau 10 ani.

Acum nu mai mergem la biroul acela, nici cu avionul, nici la întâlniri cu partenerii de afaceri și Oana e mai tristă. Cred că îi e dor de agitație, colegi, colecții de încălțăminte. Apropos, are peste 100 de perechi de pantofi și îi poartă pe toți!

Ieșim câteodată, ca atunci când ne-am întâlnit cu Chris, la teatru, la Metropolis, unde avea repetiții. I-a povestit despre mine, cum am apărut. Ce mult îmi place să ascult povestea…

Am prins viață, ca și Pinochio, printr-o magie, în noaptea de Crăciun. A fost un moment unic, până atunci eram doar o geantă iar in dimineața următoare am cunoscut-o pe Oana și am început să adun amintiri.

Oana când mă poartă, zâmbește tot timpul. Deși ea nu mă înțelege, că nu vorbim aceeasi limbă, știe că sunt plină de viață, simte că sunt prietena ei. Crede că îi port noroc, de aceea mă ia doar pe mine la întâlnirile importante. Mai are și alte genți, dar eu sunt preferata ei. Celelalte sunt perfecte, strălucesc, în schimb eu sunt naturală, așa îmi zice. Și spune că îi aduc aminte cât de frumoasă este și că de aceea are mai multă încredere în ea și întâlnirile merg toate strună.

Ca aceea cu Ana, de la comunicare. Când s-au întâlnit și Oana i-a spus despre proiect, Ana s-a îndrăgostit de mine pe loc: “Este exact ceea ce căutam și nu găseam. Spațioasă, rezistentă și simplă dar în același timp feminină. Îmi place că nu are zorzoane și că încape laptopul în ea.”

Pentru că era exact ceea ce iși dorea ea de la o geantă, a fost de acord să o ajute să facă strategia pentru campania de lansare. Îmi aduc aminte și acum cum Ana îi explica Oanei: “Rolul meu este să iau toate aceste emoții pe cere tu le trăiești și să le traduc pe înțelesul tuturor. Vreau să spun o poveste”

Prietena Anei, Karina, cum m-a văzut, a și exclamat: Ce frumoasă e! Ea nu prea poartă genți dar entuziasmul Anei și al Oanei au convins-o pe loc să asculte. După mai multe întâlniri și discuții la cafea, s-a alăturat și ea echipei. Hotărârea cu pozele de reportaj a venit spontan, când Mia s-a oferit să ajute. A, nu, Mia nu e fotomodel! E o femeie de afaceri, sunt foste colege. Îi place și ei mult geanta, ea le vrea pe toate mari și rezistente. Cred că le umple cu câte cinci kile deodată.

M-am întâlnit la filmare și cu alte genți. Foarte ciudat însă, ele nu știau să vorbească. Erau frumoase, colorate așa natural, însă fără viață. Mă întreb, eu de ce pot să adun amintiri?

Hai, nu fii tristă Oana. Se vor așeza lucrurile. Vei începe să faci călătorii din nou. Vor veni și întâlnirile cu oameni noi, provocările. Sau să fie altul motivul?

Acum stăm mai mult acasă, ieșim cam o dată pe săptămână. Săptămâna asta, am auzit că vom merge la un curs la Brașov. Oanei îi place să le vorbească altor oameni, despre cum se poartă ea cu Vlad, băiețelul ei. De exemplu, de ce țipă la el din când în când și el nu o ascultă. Sunt cam ciudate întâlnirile astea, eu nu prea le înțeleg dar Oana se pregătește mult și e fericită când are ocazia să particpe.

Sper să ne întâlnim cu Dan cât de curând. Oana se bucură mult când reușesc să găsească timp. Mergem la restaurant. Îmi place să văd cum se schimbă terasa cu anotimpurile. Primăvara și toamna se plimba întâi prin parc și stau afară tot timpul. Vara depinde cât e de cald, poate schimbă și restaurantul. Iarna însă mănâncă întotdeauna desert. De obicei el îi povestește pe unde a mai călătorit, în Markesh și în Dubai, Zagreb, Istanbul. Oamenii, zice el,  sunt diferiți peste tot, se poartă altfel, fac afaceri altfel, mănâncă altfel și îi spune povești despre ei.

Vorbind de mâncare, mi-am adus aminte de Radu, care când era bebe ii plăcea să molfăie colțul genții. Mama lui îi dădea voie și nici pe mine nu mă deranja. E plăcut să simți căldura unui bebe. Maia e prietena cea mai buna a Oanei. Ea o ascultă și o incurajază tot timpul, niciodată nu e tristă când se întâlnește cu ea!

Iar m-am lăsat purtată de amintiri. Oare cu cine ne întâlnim acum? Cred că e vorba de afaceri dacă și-a adus și laptopul. Hm, ce scrie acolo?

Aaaa...E textul acela cu care se termină povestea:

Fericirea este despre momentele pe care le trăim nu despre lucrurile pe care le avem. Noi credem că viața este o călătorie frumoasă,  indiferent de vârstă. Și că orice călătorie devine și mai plăcută, când ești însoțit de un prieten cu care să împărtășești secretele și care să fie martorul clipelor unice pe care le trăiești; un prieten care să iți aducă aminte sâ zâmbești!